Sănătatea este totul
400 de milioane de oameni din lume nu își pot permite sau nu au acces la asistența medicală de bază, aceasta este statistica dură a realității zilelor noastre. Dreptul la sănătate este unul fundamental, noi cei din Rotary credem cu tărie acest lucru, de aceea am decis să desfășurăm cât de multe proiecte în acest domeniu.
Sistemul de sănătate este problematic nu doar la noi în țară, ci peste tot în lume. Accesul la sănătate este defectuos, condițiile în care oamenii sunt tratați sunt precare, iar sistemul medical românesc este perceput drept cel mai slab din întreaga Europă.
Îmbunătățirea sistemului medical
În Rotary, ne concentrăm foarte mult eforturile în a transforma sistemul medical. Dar sistemul este nevoie să fie schimbat pe foarte multe planuri, iar asta se face doar dacă reușim să transformăm felul în care acordăm atenție sănătății noastre. Secretul e să acționăm ACUM, puternic și hotărât, să schimbăm mentalități și realități deopotrivă.
Cum acționăm în această privință:



Unul din cele mai ambițioase proiecte, dar, în același timp, și unul din cele mai de succes, este End Polio.
În cadrul acestui amplu proiect Rotary a ajutat la imunizarea a peste 2,5 miliarde de copii în 122 de țări. Până în prezent, Rotary a contribuit cu mai mult de 1,8 miliarde de dolari la eradicarea bolii la nivel mondial.
se poate!
Da, putem avea un sistem medical corespunzător, putem să fim mai sănătoși și să trăim mai mult, în condiții mai bune. Acesta este motivul pentru care trebuie să mobilizăm cât mai multe forțe și să acționăm, așa cum facem în Rotary zi de zi.